Pagini horror din istoria medicinii – Guatemala

Referitor la „rationalitatea” umana , presedintele Obama isi cere scuze pentru un experiment medical efectuat acum mai bine de 60 ani in Guatemala, in anii’40. Sute de prostituate au fost infectate cu sifilis si gonoree (agentii patogeni ai acestor maladii). Metodele folosite lasa sunt ele insele greu de descris, prezentate in clipul atasat. Ele au fost apoi trimise sa infecteze puscariasi si pacienti din spitalele psihiatrice. Scopul era testarea efectului penicilinei asupra acestor maladii. Dar prostituatele nu au fost voluntari, nu li s-a comunicat  ce se intampla si nici nu li s-a cerut acceptul. Medicii care au participat la acest experiment au declarat ca asa ceva nu se putea face in State. De ce? Pentru ca oamenii au drepturi acolo si putea iesi un mare scandal.

Dar se facuse totusi. Unii dintre medicii care au lucrat la experimentul Guatemala mai participasera la unul similar in Alabama, inceput in 1932. „Cobaii” fusesera cetateni Americani fara importanta, care arareori votau in acele timpuri, desi aveau drept de vot. Era vorba despre Afro-americani. Alexis de Toqueville povesteste in „Democratia in America” ca la 1830 existau multi negri liberi in statele din Nord. Dar ei nu votau niciodata, pentru ca nu aveau curajul sa se duca la vot. Personajul principal din „Charlie Wilson’s war”, difuzat de curand pe HBO, vorbeste despre aceeasi situatie in copilaria lui. Nu stiu exact ce varsta are senatorul Charlie Wilson, dar probabil acest lucru se intampla prin anii ’50.  Experimentul din Alabama a fost atat de traumatizant ca si acum Afro-americanii nu au incredere in sistemul medical.

Aceste experimente incalca principiul medical „primum non nocere”, adica intai sa nu faci rau. Actul medical are drept scop binele pacientului. Dar pe de alta parte, atractia spre experimente pe oameni este extraordinara. De ce? Printre altele pentru ca unele boli nu le au decat oamenii, iar la cele pe care le au si alte animale, rezistenta umana e diferita, incidenta acestor boli e diferita.  Ca sa dau exemple din domeniul meu, sobolanul nu face Alzheimer, nu face nici macar ateroscleroza…Ca sa studiezi maladia Alzheimer, folosesti modele animale, sobolani transgenici, dar utilitatea lor e limitata. Nu poti fi sigura ca rezultatele se vor aplica si la oameni. Pe de alta parte, distanta de la conceperea unui medicament pana a fi aplicat e foarte mare,  de 6- 25 ani. Asta inseamna sanse reduse pentru oamenii care puteau fi salvati. De aceea m-am bucurat foarte mult cand am auzit ca in Marea Britanie se pot testa relativ usor tratamente experimentale pe pacientii aflati in stare grava.

Aceste experimente spun inca ceva important despre natura umana. Ma gandeam la una dintre teoriile privitoare la originea altruismului, aceea ca ne comportam cu anumiti oameni cum vrem sa se comporte ei cu noi.  Daca nu avem nevoie de ei, daca ei nu au cum sa ne influenteze viata, atunci nu ne pasa de ei. Sigur, exista astfel de oameni, care simt asa. Dar sa fim seriosi, cine vrea sa aiba de-a face cu prostituate si cu puscariasi (atentie, exista si oameni de calitate printre ei), oameni cu educatie precara si moralitate indoielnica? Eu nu. Pe de alta parte, pentru ei nu valorez in niciun caz mai mult decat ceea ce am in portofel.  Atunci de ce multi oameni resping ideea de a face rau altora? Exista empatie, pana la urma sunt oameni, dar mai e si altceva, o inhibitie puternica data de numeroase rationamente si sentimente care formeaza universul nostru virtual. Intelegi de ce se poarta in acel mod, dar in ultima instanta e si imaginea de sine care te impiedica sa faci anumite lucruri pe care le consideri sub demnitatea ta. Altruismul ar putea avea un mecanism mult mai complex, fiind intr-adevar legat de dezvoltarea funtiilor tipic umane.

Dar experimentele pe oameni se pot efectua in anumite conditii, cu acceptul subiectilor, care sunt avertizati asupra efectelor secundare. Teoria mea are anumite predictii legate de tratamentul unei forme de calvitie, cea mai comuna. Calvitie nu au alte animale (exista soarece transgenic nud), iar medicamente eficiente sunt putine in acest sens. Unul este rogaina (minoxidil), un „deschizator” de canale de potasiu si vasodilatator, dar de ce este eficient nu se stie exact. Sa zicem ca as avea o anumita explicatie, sa zicem ca intelegand asta, as putea veni cu altele care sa faca acelasi lucru, chiar mai bine. Ma intreb cati barbati (caucazieni, occidentali, care voteaza) ar vrea sa fie cobai in acest sens. M-am gandit la Basescu si la Boc, dar pe ei nu as face asemenea experimente. Cred ca tratamentul ar avea ceva efecte secundare…pozitive:)

http://www.medpagetoday.com/PublicHealthPolicy/Ethics/22672?utm_content=GroupCL&utm_medium=email&impressionId=1286871945171&utm_campaign=DailyHeadlines&utm_source=mSpoke&userid=189288

http://www.msnbc.msn.com/id/34276015/vp=39749883&#39466192

 

Please follow and like us:
0

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*