Principiile unui nou tip de psihoterapie

 

In ultimul articol am vorbit despre un nou tip de psihoterapie, bazat pe ipoteza despre umanizare si functionarea creierului prezentata in „Civilizatia”. Reamintesc ca aplicatiile acestei ipoteze, extinsa in ultimul timp, ar avea implicatii filosofice si ar putea contribui la dezvoltarea unor politici publice.

Pe scurt, este vorba de aplicatiile la nivel psihologic ale unei ipoteze legate de aparitia bolilor psihice la om, dar si a aparitiei constiintei. Conform acesteia, orice boala psihica, incepand de la autism pana la demente (Alzheimer) este data de un deficit energetic care afecteaza sinteza unor proteine specifice, partial diferite la varste diferite. Umanizarea reprezinta in principal exprimarea in cantitate mai mare (sau mai mica) a unor gene, in special in anumite tesuturi. O cale metabolica importanta in umanizare ar fi cea a insulinei/IGF1 (insulin-like growth factor 1), care modifica raportul de proliferare/diferentiere celulara. Sunt numeroase date care arata implicarea acestei cai in bolile psihice, de la autism, schizofrenie, tulburari afective pana la demente. Nu intram in detalii cu faptul ca aceste boli ar trebui sa fie tratate altfel, nu prin simptome, ci prin modificarile biochimice pe care le produc. Taxonomia lor e invechita si inconsistenta biologic, vine dintr-o epoca in care nu se stia nimic despre biochimie. Bolile apar in conditiile perturbarii acestei cai, fie favorizata de gene, fie de factori de mediu sau ambele. Relatiile dintre stress si declansarea bolilor psihice e bine cunoscuta. De asemenea, terapia ocupationala are anumite efecte pozitive. Psihoterapia ar trebui sa urmareasca sa restaureze functionarea acestei cai (si nu numai) prin comportament si atitudine. Nu ar trebui sa influenteze ceea ce pacientul doreste, modul de a gandi, valorile sale, idealurile, ci eventual acestea sa fie evaluate din punct de vedere al consumului energetic. Aceasta psihoterapie se bazeaza pe un fel de management energetic comportamental si psihic. Scopul ar fi adaptarea care sa mearga cat mai aproape de fericire, nu de renuntare. Fericirea ar fi de fapt o sursa condensata de recompensa, care poate elibera recompensa timp indelungat. Directiile pe care ar merge acest tratament ar fi:

– identificarea dorintelor celor mai importante si idealurilor pacientului/ei;

– evaluarea situatiei lui/ei, a problemelor, surselor de stres, fie externe, fie date de comportamente, idei nocive care nu produc recompense;

– ajutarea pacientului/ei sa-si canalizeze eforturile in directia obtinerii „fericirii” maxime;

Aceasta are loc prin:

– inlaturarea pe cat posibil a surselor de stress exterioare, dar si a comportamentelor, mentalitatilor, ideilor generatoare de consum energetic mental (si biochimic);

– coordonarea eforturilor in sensul atingerii dorintelor cu sanse mari de a oferi fericire;

-dezvoltarea constiintei care asigura o mai buna stabilitate mentala si coordonare a eforturilor.

– asigurarea recompenselor continue.

Acest tip de psihoterapie ar merge pe sustinerea functiilor psihice, luand in considerare suportul lor biochimic.